Balada Pesimistului

Incredibil dar adevarat nu merge.In nici un caz aici. Mai bine : " Prea bun ca sa fie adevarat". Poti pica in cealalta jumatatea , cea a pesimistului turbat care chiar si atunci cand vede cu ochii sai ca e alb nu crede si se tot gandeste ca la un moment dat se va transforma in negru, cu toate ca orice e alb la inceput , cu timpul isi pierde din puritate. Dar sunt ei - Pesimistii! Oameni modesti in principiu, oameni care cred prea mult uneori pentru a fi dispusi sa spere. Diferenta intre o astfel de persoana si una care a crezut si poate a stiut de la bun inceput ca o sa fie bine este ca satisfactia este cu mult mai mare in cazul primului. Spunea cineva ca trebuie sa fi pozitiv in toate chiar daca totul in jurul tau se duce pe apa sambetei, tu trebuie sa fi pozitiv si sa crezi. Gandul ca poti fi atat de increzator si atat de boland imi da mari batai de cap,pentru ca exista in spate niste exemple atat de relevante ale oamenilor increzatori care au sfarsit prin a zace prin santuri racoriti de atat optimism de catre pesimistii neincrezatori dar care au vazut realitatea un pic mai clar. Inghit in sec si mestec molcom ceea ce se intampla in juru-mi , cum oamenii consienti se transforma in niste buze umede atunci cand vad oportunitatea si nu se lasa pana cand nu ating macar o data partea dorsala a existentei celorlalti, prin optimism ce-i drept. Si cum "x-ulescu" saturat de atat jale si incercari esuate si ganduri negre s-a hotarat dintr-o data sa fie mult mai relaxat ,mult mai degajat de propriile dureri, incat omul acela poate spune ca i s-a asezat optimismul in palma,ne tinand cont ca a trebuit sa faca multe sacrificii pentru asta si mai mult decat atat si-a lasat sa se scurga din el si ultimul principiu cladit in timp. Da, este o dovada de curaj sau mai bine zis o ambitie extrema care se construieste detasat fata de corpul care ia pus in folosinta asa numitul creier. Totul asa cum exista se afla intr-un echilibru,atunci daca orice de pe lumea asta ar cantarii mai greu decat poate sustine cantarul ce s-ar intampla? Urmele lasate de predecesorii nostrii sunt vizibile chiar daca acum au capatat un ambalaj mult mai colorat pe care s-a depus in timp grasimea. Cat ii ia unei oale in care s-a facut mancare ani , sute de ani la rand si nu a fost nicodata spalata , sa poate fi curatata? Alte sute de ani? Nu, normal ca nu. Materialul acela este impregnat de atata folosinta si trebuie schimbat. Bocitoarele la o inmormantare urla din gat cu lacrimi de crocodil dar cu gandul optimst ca vor fi platite dupa ce amaratul este lasat incet in tarana. O alta forma de optimism de aceasta data pentru ca si ele au anumite indoieli, dar daca invie mortul,ce ne facem? In fine, probabil ca si optimismul are legatura lui bine pusa la punct cu o naivitate uneori infantila. Suntem optimisti si atunci cand pantofii cei noi ne fac batai si usturimea aceea devine insuportabila, dar ne spunem de fiecare data ca daca ii purtam mai mult se vor lasa,pana atunci suferim si continuam sa speram, cand este clar ca odata ce ai basici nu vor trece purtand si mai mult pantofii. Optimismul cretinoid de-a dreptul al unui om cu dureri de masea ce isi vara pe gat 3-4 pastile de chetonal crezand ca ii va trece. Pana si pesimistii redutabili nu pot fi 100% adevarati, pana si ei pastreaza o doza cat de mica de optimism. Orice pesimism duce la un moment dat catre optimism si invers, asa ca fi cum vrei matale sa fi , numai sa-ti fie bine.